Română      English      Русский
Prima pagină  »  Noutăți  »  Comunicate
Comunicate
La Chișinău a fost lansat primul Accelerator al Antreprenoriatului Social - Regiunea Centru, cu suportul financiar al Uniunii Europene
Publicat: 29.07.2022   

Astăzi, 29 iulie 2022, cu suportul financiar al Uniunii Europene, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) a lansat Acceleratorul Afacerilor Sociale, Regiunea Centru- un hub regional de susținere a antreprenoriatului social, ce va contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Hub-ul a fost deschis prin intermediul unui grant de 45.000 euro oferit de Uniunea Europeană, obținut prin concurs deschis de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Businessul social este un concept de afaceri orientat spre soluționarea problemelor din societatea în care aceste afaceri operează, concept care este pe larg si cu succes practicat în statele membre ale Uniunii Europene. Incluziunea economică a tinerilor și a persoanelor vulnerabile este unul dintre beneficiile cheie ale antreprenoriatului social. Uniunea Europeană susține lansarea și extinderea conceptului de afaceri sociale în Republica Moldova, inclusiv prin granturi. Totuși, sustenabilitatea businessului social este crucială, iar în acest context este lansat Acceleratorului Afacerilor Sociale și ne exprimăm speranța că prin expertiza și suportul oferit de acesta, întreprinderile sociale se vor dezvolta cu succes și în Republica Moldova, în beneficiul oamenilor.”, a menționat Gintautas Baranauskas, Șef adjunct al secției Cooperare, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.

Potrivit președintelui CCI Sergiu Harea, pe parcursul ultimelor ani CCI a RM, care reprezintă interesele businessului din RM s-a implicat plenar în dezvoltarea antreprenoriatului social și în cadrul Centrului regional, lansat astăzi, antreprenorii vor beneficia de toate serviciile și instrumente de suport în afaceri.   

„Scopul Acceleratorului Afacerilor Sociale dezvoltat de CCI este sprijinirea și încurajarea implicării antreprenorilor și ONG în rezolvarea unor probleme sociale. În ultimii ani, economia socială a devenit unul dintre subiectele cel mai frecvent abordate, iar datorită suportului partenerilor europeni întreprinderile sociale s-au dezvoltat vertiginos. Acum, când Republica Moldova a obținut statut de țară candidat pentru aderare la UE, urmează să transpunem standarde și practici Europene la nivel național, să asigurăm un cadru normativ favorabil lansării și derulării afacerilor sociale și să promovăm produsele și serviciile antreprenorilor care contribuie la implicarea în activități economice a persoanelor aparținând grupurilor defavorizate. Pe parcursul celor doi ani de implementare a proiectului, CCI își propune să concentreze eforturile în domeniul economiei sociale și să asigure sustenabilitatea proiectului prin dezvoltarea continuă a Acceleratorului de afaceri sociale atât în regiunea Centru, cât și în alte localități”, a declarat Sergiu Harea, președintelui CCI.  

Sorin Mereacre, Președinte, Fundația Est-Europeană a specificat că „Îmi face o deosebită plăcere să fiu prezent astăzi la deschiderea oficială a celui de-al treilea Centru Regional de Suport în Afaceri pentru Întreprinderile Sociale, din cele 4 care sunt create în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenorialului social in Republica Moldova”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Contact și Keystone Moldova. Dezvoltarea și extinderea afacerilor sociale vor spori crearea locurilor de muncă, implicarea persoanelor din grupuri defavorizate în activități economice și facilitarea accesului acestora la resursele și serviciile sociale de care au nevoie. Suntem încrezători că Centrul lansat astăzi va deveni un accelerator al afacerilor sociale și va contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților.

Activitățile primordiale ale acestui accelerator  sunt crearea și oferirea serviciilor de dezvoltare a cel puțin 20 întreprinderi sociale utilizând mijloace moderne de formare antreprenorială, precum utilizarea platformei digitale a CCI, lansarea unei Academii a antreprenorilor sociali, crearea unui Registru a întreprinderilor sociale pe platforma Registrului membrilor CCI, posibilitatea participării cu un stand specializat la cea mai mare expoziție națională „Fabricat în Moldova” organizată de CCI sau în mediul online- Expoziții Virtuale etc.

Totodată, Camera de Comerț și Industrie își propune promovarea intereselor antreprenoriatului social pe platforma existenta de dialog public-privat, unde vor fi abordate cele mai actuale subiecte și inițiative de armonizare a legislației naționale cu cea din UE.

Hub-ul a fost inaugurat în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact.

Informații de context:

Domeniul afacerilor sociale cuprinde teme precum crearea de locuri de muncă decente, securitatea socială, protecția și incluziunea socială, reducerea sărăciei, egalitatea dintre femei și bărbați, incluziunea persoanelor cu necesități speciale, ale copiilor și ale familiilor, tineretul, vârstnicii și minoritățile, accesul la serviciile de sănătate, justiția, educația, cultura și sportul, voluntariatul și cetățenia activă. Obiectivul său principal, comun tuturor subdomeniilor, este de a pune oamenii pe picior de egalitate în centrul politicii sociale (sursă: https://www.eesc.europa.eu/ro/policies/policy-areas/social-affairs ).

Proiectul „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, are scopul de a oferi oportunități economice și sociale persoanelor dezavantajate prin prisma antreprenoriatului social cu implicarea activă a societății civile. Proiectul își propune să fortifice capacitățile societății civile din Republica Moldova în crearea întreprinderilor sociale, care vor contribui la creșterea economică și durabilă a comunităților. Proiectul are un buget de peste 1.123.000 euro și urmează a fi implementat până în decembrie 2024.

Pentru mai multe informații: www.antreprenoriatsocial.md sau presa@chamber.md, tel. 068 30 03 04, sau Dina Sevcenco, Coordonator programe, dina.sevcenco@eef.md, tel. +37369275788.

 

Descarcă fișierele atașate
pdf, 678 KB


Alte Comunicate

Publicat: 28.07.2022   
Astăzi, 28 iulie 2022, la Tiraspol a fost inaugurat Centrul de suport și dezvoltare a afacerilor sociale „Social Business Hub”. Acesta va contribui la extinderea oportunităților de antreprenoriat social pe malul stâng al Nistrului și a fost lansat cu sprijinul financiar oferit de Uniunea Europeană, în valoare de 45.000 euro. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.07.2022   
Astăzi, 20 iulie, cu suportul Uniunii Europene, la Sîngerei a avut loc inaugurarea unui hub regional de susținere a antreprenoriatului social. În cadrul Hub-ului, întreprinderile sociale vor obține suport prin instruiri, consultanță și expertiză calificată, care îi va ghida pe antreprenorii sociali în procesul de inițiere și extindere a afacerilor sociale, de care vor beneficia un număr cât mai mare de persoane din comunitatea lor. În perioada imediat următoare, hub-ul va oferi suport pentru 20 de tineri să își dezvolte ideile de antreprenoriat social, iar alte 10 întreprinderi vor fi sprijinite în vederea orientării afacerilor lor existente în domenii de interes comunitar. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.07.2022   
Astăzi, în cadrul unui forum de discuții, organizat de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în colaborare cu Fundația est-Europeană a fost prezentat Raportul privind impactul concluziilor amicus curiae, depuse de către Consiliu pe marginea cauzelor de discriminare referite direct instanțelor de judecată și Curții Constituționale. Acest exercițiu a servit obiectivului de consolidare a dialogului constructiv dintre Consiliul și instanțele interne în domeniul examinării plângerilor privind faptele de discriminare. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.11.2021   
Nu lăsa ca dizabilitatea, etnia, religia, orientarea sexuală, rasa, opțiunea politică și alte criterii similare să creeze un zid între tine și ceilalți. Este mesajul Coaliției pentru Incluziune și Nediscriminare, care a desfășurat la 19 octombrie curent, un atelier online, în cadrul căruia au fost analizate carențele legislative și angajamentele Republicii Moldova de modificare a legislației cu privire la egalitate și nediscriminare. Evenimentul a fost organizat de Fundația Est-Europeană. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.01.2021   
În ultima zi a anului 2020, prin Ordinul directorului Agenției Achiziții Publice nr. 46 a fost aprobat Regulamentul privind certificarea în domeniul achizițiilor publice cu încălcarea tuturor normelor legale privind transparența decizională. În speță, constatăm că pe pagina web a Agenției nu a fost publicat nici un anunț în acest sens, nu a fost publicat niciun proiect al Regulamentului pentru consultări publice. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.08.2019   
Organizațiile și persoanele semnatare, își exprimă îngrijorarea față de inițiativa de a lichida Consiliul pentru prevenirea torturii (CpPT) și transmiterea către Avocatul Poporului (Ombudsman) a atribuțiilor prevăzute de Mecanismul național de prevenire a torturii (MNPT). Considerăm că această inițiativă nu este necesară și nu există premise pentru schimbarea acestor competențe. La 8 august 2019, Ministerul Justiției a publicat un comunicat de presă prin care se anunța despre inițierea consultării opiniei publice referitor la modificarea legii cu privire la Avocatul Poporului (Ombudsmanul). Citeşte mai mult...
Publicat: 21.02.2019   
Coaliția civică pentru Alegeri Libere și Corecte a lansat pe data de 21 februarie 2019 o declarație în care prezintă principalele constatări ale organizațiilor membre cu privire la perioada electorală și pre-electorală. Constatările evidențiate relevă că procesul electoral se desfășoară cu încălcarea standardelor pentru un proces electoral liber și corect. În aceste circumstanțe, Coaliția face apel către instituțiile statului, organele electorale și concurenții electorali să depună eforturi pentru ca votarea și tabularea rezultatelor să aibă loc într-o manieră corectă, fără încălcări, astfel încât alegerea cetățeanului să fie reflectată corect în noul legislativ. Citeşte mai mult...
Publicat: 23.01.2019   
Pe 23 ianuarie, printr-o conferință de presă a fost lansat primul raport de monitorizare din perspectiva incluziunii persoanelor cu dizabilități, de etnie romă, tineri și dimensiunea egalității de gen. Raportul a fost realizat în cadrul proiectului „Pledoaria societăţii civile pentru alegeri incluzive şi corecte în Republica Moldova, conforme recomandărilor UE şi OSCE/ODIHR şi angajamentelor în domeniul drepturilor omului”, implementat de Fundația Est-Europeană, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, Piligrim Demo şi Tarna Rom, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat de Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.10.2018   
Trei cadre didactice din Republica Moldova au participat la Conferința anuală eTwinning cu genericul eTwinning și patrimoniul nostru: trecutul se întâlnește cu viitorul, care a avut loc la Varșovia, Polonia în perioada 25 - 27 octombrie 2018. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.05.2017   
În cadrul unei conferințe naționale, care s-a desfășurat la Chișinău vineri, 26 mai 2017, a fost lansat primul studiu privind inegalitățile în Republica Moldova. Studiul ”Inegalităţile în Republica Moldova: Provocări şi oportunităţi” a fost elaborat în cadrul Proiectului „Inițiativa comună de promovare a oportunităților egale”, implementat de către Fundaţia Est-Europeană şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.11.2016   
Circa 57% din vopselele examinate într-un nou studiu a vopselelor pe bază de solvenți (emailuri) au conținut concentrații majorate de plumb (mai mari de 90 ppm (mg/l)), iar 5 din 12 branduri de vopsele examinate au conținut concentrații periculoase (circa 10,000 ppm (mg/l)). Acestea sunt datele unui studiu realizat în cadrul proiectului global al IPEN (cu suportul SIDA), implementat în Moldova de AO EcoContact. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.10.2016   
Fundația Est–Europeană – Moldova a prezentat, marţi, 04 octombrie 2016, în cadrul unui Culb de presă, studiul „Monitorizarea calităţii apei potabile distribuite în sistemele de apeducte centralizate din oraşele Republicii Moldova”. Studiul s-a desfăşurat în toate raioanele R. Moldova, inclusiv trei municipii şi Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, în perioada iulie–septembrie 2016. Studiul a fost realizat în două etape: prelevarea probelor şi analiza rezultatelor. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.06.2015   
Prezentarea Raportului de Progres „Republica Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate: 2005-2014”, prezentat de Asociația ADEPT și EXPERT-GRUP la 16 iunie 2015. Raportul a fost elaborat în cadrul unui proiect implementat de ADEPT și Expert-Grup cu suportul oferit de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) prin intermediul Fundaţiei Est-Europene și FHI 360. Acest raport este posibil datorită ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID, a Guvernului SUA, FHI 360 și/sau Fundației Est-Europene. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.04.2015   
ONG-urile de media şi alte organizaţii ale societăţii civile dezaprobă operarea modificărilor la Codul Audiovizualului fără consultări prealabile cu societatea civilă şi cer să fie amânată examinarea proiectului de lege. ONG-urile de media dezaprobă secretomania şi graba de care au dat dovadă legiuitorii la elaborarea şi la înregistrarea ca iniţiativă legislativă a unor noi modificări la Codul audiovizualului şi la legea cu privire la libertatea de exprimare. Considerăm inadmisibile încercările de a îmbunătăţi o lege prin încălcarea altei legi, or, în cazul dat, au fost ignorate prevederile Legii nr. 239 privind transparenţa în procesul decizional. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.12.2014   
La 18 decembrie curent Fundația Est Europeană, în calitate de Agenție Națională de Suport eTwinning Plus Moldova (PSA Moldova), organizează în cooperare cu Ministerul Educației al Republicii Moldova Conferința Națională eTwinning Plus 2014: Proiecte de Succes, dedicată factorilor de decizie din sistemul educaţional din Republica Moldova. Evenimentul din acest an își propune să popularizeze proiectele de succes și rezultatele obținute de cadrele didactice din țara noastră, să faciliteze transferul de idei şi de practici bune şi să evidenţieze beneficiile eTwinning din punct de vedere al sistemului de învăţământ, al şcolilor, elevilor şi profesorilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2014   
Noi, reprezentanţii societății civile ai Republicii Moldova, semnatari ai prezentei declarații, - pornind de la interesul prioritar al edificării unei societăţi democratice în Republica Moldova, fondate pe statul de drept, pluralismul politic, separarea puterilor, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, echitatea socială şi o economie de piaţă eficientă şi funcţională, Citeşte mai mult...
Publicat: 21.10.2013   
Ambasada Suediei și Fundația Est-Europeană au plăcerea să vă invite la deschiderea Expoziției ”Femei Creative: Realizările femeilor–inventatoare din Suedia”, care va avea loc marți, 22 octombrie 2013, orele 13:30 în incinta Academiei de Studii Economice a Moldovei (strada Mitropolit Bănulescu Bodoni 59, bloc F – blocul nou construit, etaj 2). Citeşte mai mult...

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2022 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS