Română      English      Русский
Prima pagină  »  Noutăți  »  Știri
Știri
JURNALISMUL COMUNITAR: Comunicare pentru Comunitate. Podcast #7
Publicat: 25.07.2022   

 

Așa că ne vom continua drumul spre a înțelege ceea ce înseamnă jurnalismul comunitar.

 

Iar la fiecare popas vom dezlega traista pe care o purtăm în spate și vom scoate de acolo câte o parabolă pentru a o povesti ca să ne facă drumul mai ușor și înțelegerea mai adâncă.

 

Pilda următoare este din vremurile îndepărtate, când oamenii aveau grijă unii de alții și învățau din ceea ce li se întâmplă lor și din ceea ce se întâmplă în jur.

 

Un bătrân orb se afla într-o seară în ospeție la un prieten vechi și, până și-au povestit unul altuia noutățile de peste zi, s-a făcut noapte.

 

Iar la despărțire gazda i-a spus bătrânului că îi dă o lumânare ca să meargă acasă.

 

„N-am nevoie de lumânare pentru a ajunge acolo unde m-am pornit, a spus bătrânul orb. Pentru că lumina și întunericul sunt la fel pentru mine”.

 

„Știu că nu ai nevoie de lumânare pentru a vedea drumul, i-a spus prietenul lui. Dar dacă mergi fără lumânare, atunci altcineva poate da peste tine. Deci, ia-o”. Și bătrânul orb a luat lumânarea.

 

Pentru că având grijă de ceilalți, vei avea grijă de tine. Așa e și cu jurnalismul comunitar. Având grijă de ceilalți, ai grijă, de fapt, de tine.

 

Atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.

 

Jurnalismul comunitar este jurnalismul pe care îl fac oamenii care nu au o pregătire specială în domeniul scrisului. Însă au de apărat o cauză, au de îndreptat o nedreptate sau au de împărtășit o bucurie despre oamenii de alături.

 

Cum se face asta și CE GENURI JURNALISTICE avem la îndemână? Vom povesti astăzi pe scurt doar despre trei: știre, reportaj și interviu.

 

Putem relata o problemă, o întâmplare, o reușită într-o ȘTIRE. În patru alineate, de exemplu. Spunem acolo ce s-a întâmplat, unde, cu cine. Și publicăm știrea, împreună cu câteva fotografii, imediat după eveniment.

 

Putem spune povestea unui eveniment într-un REPORTAJ. Este o relatare mai lungă despre ceea ce se întâmplă acum. Aici avem nevoie de eroi, de atmosferă, de voci și de ambianță.

 

În reportaj suntem ochii, urechile și simțurile celor pentru care relatăm. Și povestim în așa fel ca cei care urmăresc sau ascultă povestea noastră să vadă, să audă și să simtă tot ce se întâmplă, chiar dacă ei nu sunt prezenți.

 

Iar INTERVIUL este o discuție mai amplă, mai adâncă despre o temă, o problemă cu un specialist sau cu o persoană-cheie de la care cerem opinii, sfaturi, acțiuni.

 

Iar pentru alte idei, resurse și istorii despre jurnalismul comunitar, căutați și ascultați podcasturile noastre precedente la această temă.

 

Acolo am povestit ce este jurnalismul comunitar. Probleme comunitare, specific local, locuri de vizitat, bucate nemaiîntâlnite, inițiative locale. Claca, flashmobul, biblioteca mobilă, plantarea copacilor.

 

Despre asta este jurnalismul comunitar. Aici să povestești deja înseamnă să faci ceva.

 

Acolo am vorbit și despre CUM SĂ POVESTIȚI o problemă sau o bucurie.

 

CU CE SĂ ÎNCEPEȚI?  CE ÎNTREBĂRI SĂ ADRESAȚI? CE INSTRUMENTE SĂ FOLOSIȚI?

 

Toate aceste întrebări au răspunsuri în episoadele noastre precedente.

 

Și apropo, ce alte detalii, elemente ale jurnalismului comunitar ar fi interesante pentru voi ca teme pentru următoarele episoade – scrieți în comentarii și vom răspundem acestor cereri.

 

Până atunci însă vom povesti o altă parabolă. Este despre vorbe și fapte, despre laudă și ajutor adevărat.

 

Într-un sat, s-au întâlnit la fântână trei femei. Două dintre ele nu încetau să-și laude băieții. Cea de-a treia însă, nu spunea nimic, cu toate că avea și ea un băiat de care nu s-ar fi putut plânge.

 

Au luat cele trei femei câte o găleată cu apă și au mers împreună înapoi, spre casă. Pe drum, s-au întâlnit cu cei trei copii, care se jucau într-o livadă.

 

– Ia uite-l pe-al meu, a zis prima femeie. E așa de puternic.

 

– Dar al meu, zise și a doua, e priceput la toate.

 

Nici de această dată, cea de-a treia femeie nu a spus nimic, însă copilul ei, văzându-și mama, s-a grăbit să vină și să ia el găleata.

 

Ceilalți doi băieți au început să râdă și au rămas să se joace mai departe. Acum se vedea adevărul. Din modestie, cea de-a treia femeie nu se lăudase cu feciorul său, dar, în locul ei, vorbeau faptele…

 

Și cum dezlegăm această parabolă? Se poate și în felul următor.

 

Despre noi, ca oameni, vorbesc faptele. Jurnalismul comunitar este un jurnalism de acțiune. 

 

Atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Din localitate. Asta e jurnalismul comunitar.

 

#jurnalismcomunitar #spune #cere #faceva #stiripozitive #fundatiaesteuropeana #suedia

 

* * *

Acest podcast a fost produs în cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”, realizat de către de Asociația „URMA ta”, cu suportul oferit de Fundația Est-Europeană și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate aici aparțin autorilor și nu reflectă neapărat punctul de vedere al Fundației Est-Europene sau al Suediei.

Link Youtube Podcast #1 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #2 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #3 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #4 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #5 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #6 „Jurnalism comunitar”

Link Youtube Podcast #7 „Jurnalism comunitar”




Alte Știri

Publicat: 09.08.2022   
Masa rotundă de prezentare a unui studiu privind calitatea serviciilor educaționale și de angajare oferite persoanelor tinere aflate în conflict cu legea i-a reunit, la Chișinău, la 3 august 2022, pe inițiatorii proiectului „Incluziunea tinerilor și tinerelor NEET din cele mai vulnerabile categorii, și anume aflați în conflict cu legea”, pe oficiali ai Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Inspectoratului Național de Probațiune, pe experții și partenerii proiectului. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.08.2022   
STUDIUL privind situația și analiza necesităților tinerilor NEET din localitățile raionului Ialoveni a fost realizat de către Asociația „Eco-Răzeni” și a cuprins organizarea focus-grupurilor cu factori de decizie, cadre didactice, reprezentanți ai instituțiilor publice, organizațiilor societății civile, cultelor religioase, etc. și realizarea unui sondaj de opinie în baza chestionarului online cu participarea a circa 150 tineri NEET din localitățile raionului Ialoveni. Citeşte mai mult...
Publicat: 27.07.2022   
Echipa „URMA ta” a prezentat cel de-al șaptelea podcast din cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”. Podcast-ul a fost prezentat tinerilor din cadrul Centrului de Tineret Cahul, care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.07.2022   
Astăzi, în cadrul unui forum de discuții, organizat de către Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în colaborare cu Fundația est-Europeană a fost prezentat Raportul privind impactul concluziilor amicus curiae, depuse de către Consiliu pe marginea cauzelor de discriminare referite direct instanțelor de judecată și Curții Constituționale. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.07.2022   
În perioada 29 iunie-02 iulie 2022, Fundația Est-Europeană a organizat Școala de vară YouthBank. Evenimentul a reunit peste 110 de membri YouthBank din 10 raioane ale Republicii Moldova. Citeşte mai mult...
Publicat: 04.07.2022   
Echipa „URMA ta” a prezentat cel de-al șaselea podcast din cadrul proiectului „Jurnalismul Comunitar: Comunicare pentru Comunitate”. Podcast-ul a fost prezentat tinerilor din cadrul Fondului pentru Tineri Rîșcani, care își doresc să contribuie la dezvoltarea comunității din care fac parte. Citeşte mai mult...
Publicat: 30.06.2022   
Împreună creăm impact! Aceasta este denumirea, dar și motto-ul unui eveniment de socializare și networking la care au participat mai mulți reprezentanți ai societății civile și antreprenori sociali, care contribuie la dezvoltarea țării. Acțiunea a fost organizată în cadrul proiectelor „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă în Republica Moldova” și „EU4Youth – Valorificarea potențialului tinerilor antreprenori sociali din Moldova și Ucraina”. Citeşte mai mult...
Publicat: 28.06.2022   
Ne luăm și astăzi traista cu parabole în spate și ne continuăm împreună călătoria în lumea jurnalismului comunitar. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.06.2022   
Elaborarea „Ghidului Tânărului NEET” și lansarea, la 1 iunie 2022, a platformei online pentru organizațiile prietenoase tinerilor NEET sunt câteva dintre mai multele activități realizate recent de către Asociația „Principii Sănătoase”, care este beneficiară a Programului de granturi destinat organizațiilor societății civile locale care contribuie la incluziunea tinerilor NEET prin pilotarea serviciilor incluzive inovatoare sau prin monitorizarea serviciilor pentru tineret care există deja. În acest demers comun al echipei proiectului și partenerilor săi incluziunea este cuvântul-cheie. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.06.2022   
Centrul de Justiție Socială „ECHITATE” a organizat, la 15 iunie 2022, „Târgul vocațional” la care au participat tinere și tineri din orașul Criuleni, agenți economici, reprezentanți și reprezentante de la Direcția pentru Ocuparea Forței de Muncă, Biroul de Probațiune și Direcția Generală Asistență Socială, Protecție a Familiei și Copilului. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2022   
Și-au propus să ajute aproximativ 80 de persoane din grupurile defavorizate să se încadreze în câmpul muncii. Este obiectivul trasat de 14 întreprinderi sociale din țara noastră, care au obținut certificatele de grant în cadrul unei ceremonii organizate de Fundația Est-Europeană. Acțiunea face parte din proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.06.2022   
Reintegrarea profesională a tinerilor liberați din detenție prin pilotarea serviciilor inovative și acordarea asistenței psihologice pentru facilitarea incluziunii pe piața muncii constituie o prioritate atât pentru Centrul de Reabilitare și Integrare a Deținuților CRID, cât și pentru partenerii și finanțatorii proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”. Citeşte mai mult...
Publicat: 08.06.2022   
Accesul la servicii de educație și angajare a tinerilor constituie o prioritate atât pentru Asociația „Inițiativa Pozitivă”, cât și pentru partenerii și finanțatorii proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)”. Citeşte mai mult...
Publicat: 02.06.2022   
Uniunea Europeană oferă suport financiar în valoare de 180.000 euro pentru patru organizații non-guvernamentale, care au fost selectate pentru a dezvolta Centre Regionale de Suport în Afaceri în susținerea întreprinderilor sociale. Asistența UE este oferită în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul ONG-urilor pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia, fiind implementat de către Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact. Citeşte mai mult...
Publicat: 06.05.2022   
Publicitatea sexistă este o formă ascunsă de violență de gen. Ideea a fost împărtășită de participanții unei întruniri pentru dialog public, organizată de Fundația Est-Europeană în colaborare cu Coaliția pentru Incluziune și Nediscriminare la 6 mai 2022. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.04.2022   
La data de 21 aprilie 2022, Fundația Est-Europeană a organizat atelierul de lucru „Bune practici cu privire la inserția tinerilor NEET realizate de către întreprinderile sociale din Uniunea Europeană”. În cadrul acestui eveniment au fost prezenți aproximativ 40 de participanți, printre care antreprenori sociali și reprezentanți ai organizațiilor care fac parte din proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă”. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.04.2022   
Avem tot mai multe dovezi că jurnalismul comunitar este atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Citeşte mai mult...
Publicat: 28.03.2022   
Pentru a înțelege sistemul de valori și necesitățile grupului NEET din municipiul Bălți, Centrul de Instruire și Dezvoltare Personală „ANIMA” a organizat, recent, în cadrul proiectului „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă – Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET” o serie de focus grupuri cu tematica„Profilul și situația NEET în municipiul Bălți”. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.03.2022   
17 oficiali, reprezentanți ai instituțiilor educaționale, parteneri și alți constituenți s-au reunit, la 17 martie 2022, în cadrul unui eveniment de lansare a proiectului „Implicarea tinerilor NEET prin dezvoltarea unor serviciilor sociale și de angajare în câmpul muncii incluzive și inovatoare „InnoStart4NEET”. Inițiativa va contribui la crearea unor noi servicii sociale noi și la îmbunătățirea celor existente pentru tinerii care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă și tinerii social-vulnerabili din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.03.2022   
Jurnalismul comunitar este atunci când spui, când ceri și când faci ceva pentru oamenii tăi apropiați… Cum, oare, se face asta, simplu și cu pasiune? Avem în traista noastră cu gadget-uri și parabole, câteva sfaturi pentru asta. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 170

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2022 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS