Română      English      Русский
Prima pagină  »  Granturi  »  Oportunități de finanțare
Oportunități de finanțare
Сoncurs de granturi în domeniul mobilizării comunitare și asigurării incluziunii sociale în raioanele Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia
Publicat: 01.11.2018   

Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” implementează proiectul Inițiativa comună pentru oportunităților egale, finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și cofinanțat de Guvernul Suediei. Proiectul are scopul de a îmbunătăți viața celor mai marginalizate grupuri de persoane prin politici publice mai incluzive. La nivel național, proiectul abilitează platforme de organizații care reprezintă grupuri vulnerabile (persoane cu dizabilități, persoane în etate, persoane de etnie romă, tineri) pentru a elabora şi implementa agende comune axate pe domeniile cheie pentru coeziunea socială. 
 
Una din prioritățile proiectului este susținerea organizațiilor la nivel local care vor mobiliza comunitățile și vor asigura incluziunea necesităților persoanelor marginalizate în prioritățile administrației locale și raionale. Astfel, organizațiile vor identifica printr-un proces participativ nevoile la nivel local, vor facilita dialogul dintre cetățeni și autoritățile locale, creând mecanisme de influențare a politicilor publice locale, astfel încât să asigure reprezentativitatea celor mai vulnerabile și marginalizate grupuri ale societății.
 
Scopul și obiectivele programului
 
Acest program de granturi are drept scop susținerea  organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. 
 
Programul se va axa pe atingerea următoarelor obiective: 
 
- Promovarea egalității de șanse și a participării incluzive a persoanelor cu dizabilități, femeilor, persoanelor de etnie romă, tinerilor dar și altor grupuri sub-reprezentate în procesul de dezvoltare a comunității.
- Facilitarea dialogului dintre factorii de decizie locali și a alți actori relevanți pentru o participare mai incluzivă în procesul decizional pentru soluționarea problemelor din comunitate;
- Fortificarea mecanismelor locale de interacțiune dintre autoritățile locale și societate civilă în vederea îmbunătățirii accesului și calității la servicii comunitare.
 
Atenție! Mai jos puteți accesa Termenii de Referință, formularul de aplicare și modelul de buget.
 
Bugetul
 
Suma totală disponibilă pentru acest concurs de granturi este de 16.000.000, 00 MDL pentru 4 raioane: Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia. Valoarea maximă oferită per proiect nu va depăși 800.000,00 MDL. Grantul va fi oferit în tranșe trimestriale în dependență de progresul obținut în implementarea proiectului. 
 
Activități eligibile
 
Următoarele activități sunt eligibile pentru finanțare în cadrul acestui concurs de granturi
- Participarea activă a comunităților, inclusiv a grupurilor vulnerabile, în analiza și monitorizarea cheltuielilor bugetului local;
- Monitorizarea prestării serviciilor oferite de autoritățile administrației publice;
- Mobilizarea grupurilor comunitare în identificarea și soluționarea necesităților/problemelor locale;
- Analiza deciziilor locale din perspectiva incluziunii și formularea recomandărilor pentru autorități;
- Monitorizarea implementării deciziilor administrației publice locale;
- Monitorizarea implementării documentelor naționale de politici ce țin de piața forței de muncă, asistență medicală, angajamentele autorităților privind domeniile de alimentare cu apă și sanitație;
- Activități de advocacy la nivel local;
- Alte activități ce se încadrează în scopul și obiectivele acestui program de granturi.
 
Alte detalii ale Concursului:
 
Drepturile omului și egalitatea de gen reprezintă principii esențiale ale programului. Pe parcursul implementării proiectului sunt preconizate o serie de instruiri tematice, menite să susțină eforturile de abilitare ale grupurilor țintă de a-și cunoaște și revendica drepturile. Fundația Est-Europeană şi Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” vor oferi asistență tehnică organizațiilor implementatoare pentru a facilita realizarea obiectivului general şi a obiectivelor specifice.
 
Solicitanții preselectați vor fi vizitați de către personalul Fundației Est-Europene pentru a asigura toate procedurile de oferire a granturilor.
 
Procedura de aplicare
 
Pentru a participa la concursul de granturi, organizațiile interesate vor depune la Fundația Est-Europeană dosarul care va conține următoarele documente: 
1. Propunerea de proiect conform modelului tipizat al Fundației Est-Europene;
2. Bugetul proiectului în MDL conform modelului tipizat  al Fundației Est-Europene;
Fundația Est-Europeană își rezervă dreptul de a refuza acordarea de fonduri în cazul în care calitatea propunerilor depuse nu va corespunde criteriilor menționate mai sus și/sau cerințelor de selectare ale Fundației sau în cazul în care fondurile vor fi retrase de donator. 
 
Adresa, informația de contact şi depunerea propunerilor de proiect:
 
Întrebările privind acest concurs pot fi trimise la stela.cudalb@eef.md cu subiectul ”Întrebare concurs de granturi locale” până la data de 14 noiembrie 2018. 
 
Propunerile de proiect cu subiectul „Concurs de granturi locale” pot fi transmise prin poșta electronică la adresa concurs@eef.md  sau prin poștă la adresa:  Fundația Est- Europeană, strada ”31 August 1989”, nr. 98, etaj 3, MD-2004, Chișinău, Republica Moldova, sau depuse personal la aceeași adresă. 
 
Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 30 noiembrie 2018, ora 23:59.
 
Atenție! Dosarele cu propunerile depuse nu vor fi returnate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Descarcă fișierele atașate
pdf, 677 KB
doc, 169 KB
xls, 43 KB


Alte Oportunități de finanțare

Publicat: 16.06.2022   
Scopul acestui program de granturi este de a crea oportunități de angajare mai bune pentru tinerii NEET prin intermediul întreprinderilor sociale care vor fi gestionate de OSC. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.06.2022   
Programul de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile în vederea creării și/sau dezvoltării afacerilor sociale țintite să creeze locuri muncă și oportunități de integrare social-profesională a grupurilor vulnerabile, care va contribui ulterior la bunăstarea cetățenilor și a comunităților. Citeşte mai mult...
Publicat: 01.06.2022   
Scopul acestui program de granturi este de a crea oportunități de angajare mai bune pentru tinerii NEET prin intermediul întreprinderilor sociale care vor fi gestionate de OSC. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.04.2022   
Termen limită prelungit!:Fundația Est-Europeană anunță lansarea Programului de granturi destinat OSC-uri locale care vor crea/dezvolta întreprinderi sociale care facilitează angajarea tinerilor femei și bărbați NEET Citeşte mai mult...
Publicat: 04.04.2022   
Scopul acestui program de granturi este de a crea oportunități de angajare mai bune pentru tinerii NEET prin intermediul întreprinderilor sociale care vor fi gestionate de OSC. Citeşte mai mult...
Publicat: 11.03.2022   
Scopul acestui program de granturi este de a crea oportunități de angajare mai bune pentru tinerii NEET prin intermediul întreprinderilor sociale care vor fi gestionate de OSC. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.03.2022   
Programul de granturi are drept scop să susțină 4 centre regionale de suport în afaceri în eforturile lor de a sprijini crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale. Aceste centre vor oferi asistență în managementul afacerilor, instruire și mentorat, acces la servicii de finanțare, servicii de sprijin tehnic și acces la baze de date naționale și europene relevante domeniului de activitate. Prin activitatea lor, Hub-urile vor sprijini accelerarea afacerilor sociale și vor contribui la creșterea economică și la bunăstarea cetățenilor și a comunităților. Citeşte mai mult...
Publicat: 03.02.2022   
Programul de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile în vederea creării și/sau dezvoltării afacerilor sociale țintite să creeze locuri muncă și oportunități de integrare social-profesională a grupurilor vulnerabile, care va contribui ulterior la bunăstarea cetățenilor și a comunităților. Citeşte mai mult...
Publicat: 26.01.2022   
Programul de granturi are drept scop susținerea a cel puțin 30 de OSC-uri locale în vederea creării consorțiilor țintite să dezvolte servicii inovatoare de angajare incluzivă pentru grupurile vulnerabile și să creeze oportunități de integrare social-profesională a acestor grupuri, care va contribui ulterior la bunăstarea cetățenilor și a comunităților. Această abordare va permite OSC-urilor mai mici să coopereze și să învețe de la organizații mai mari, bine stabilite. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.10.2021   
Scopul acestui program de granturi este de oferi posibilitatea pentru 15 OSC-uri locale să contribuie la incluziunea tinerilor NEET prin pilotarea unor servicii inovatoare incluzive sau prin monitorizarea serviciilor pentru tineret care există deja. Citeşte mai mult...
Publicat: 21.10.2021   
Scopul acestui program de granturi este de a susține activitatea de angajare și de dezvoltare a afacerilor tinerilor NEET. În regiunea din stânga Nistrului, fondul de antreprenoriat pentru tineri va fi administrat de partenerul de proiect - Agenția pentru Dezvoltarea Regională din stânga Nistrului (ARD). OSC-urile din alte patru regiuni ale țării (Sud, Găgăuzia, Nord și Centru) pot să depună propuneri de proiect în cadrul acestui concurs. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2021   
Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea din partea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”. Proiectul, cu durata de 40 de luni, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin implicarea activă a societății civile și altor părți interesate, ținând cont de prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, care cuprinde Zona de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.09.2021   
În Februarie 2021, Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Programul are scopul de a facilita implementarea agendei de advocacy a membrilor CNTM (Consiliul Național al Tineretului din Moldova) și pentru elaborarea și implementarea planurilor de advocacy, cartografierea și analiza documentelor strategice naționale și locale și a politicilor care vizează reducerea ratei de tineret NEET. Citeşte mai mult...
Publicat: 12.08.2021   
În Februarie 2021, Fundația Est-Europeană a demarat proiectul „Oportunități mai bune pentru tinerii și tinerele care nu beneficiază de educație, formare și locuri de muncă (Inițiativa de Incluziune a Tinerilor și Tinerelor NEET)", finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat de Suedia. Programul are scopul de a facilita implementarea agendei de advocacy a membrilor CNTM (Consiliul Național al Tineretului din Moldova) și pentru elaborarea și implementarea planurilor de advocacy, cartografierea și analiza documentelor strategice naționale și locale și a politicilor care vizează reducerea ratei de tineret NEET. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.03.2021   
Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 20 aprilie 2021, ora 23:59. Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea din partea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.03.2021   
Data limită de depunere a propunerilor de proiect este 04 aprilie 2021. Începând cu 1 februarie 2021, cu susținerea financiară a Uniunii Europene și cofinanțarea din partea Suediei, Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Asociația Businessului European și Centrul Contact implementează proiectul „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea economică incluzivă și durabilă a țării”. Proiectul, cu durata de 40 de luni, are ca obiectiv să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova prin implicarea activă a societății civile și altor părți interesate, ținând cont de prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.11.2020   
În perioada februarie 2020 – iulie 2022 Fundația Est-Europeană (FEE) şi Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) în colaborare cu Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii implementează proiectul „Advocacy pentru o protecţie mai bună împotriva discriminării”. Acest proiect este finanţat de Uniunea Europeană şi cofinanțat de Suedia. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2019   
Termenul limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 15 octombrie 2019, ora 17:00. Potrivit abordării generale actuale care determină normele sociale și de gen, idealurile cu privire la masculinitate și feminitate se bazează pe o dominanță vădită a bărbaților. Scopul acestui program de granturi este capacitarea organizațiilor societății civile care depun eforturi în vederea sporirii importanței paternității, promovării participării bărbaților în procesul de îngrijire a copiilor; promovarea repartizării egale a responsabilităților familiale de către bărbați şi femei. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.07.2019   
Acest program de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. Citeşte mai mult...
Publicat: 17.04.2019   
Acest program de granturi are drept scop susținerea organizațiilor societății civile din localitățile aflate în raioanele Soroca, Căușeni, Cahul și Taraclia în eforturile de mobilizare comunitară, de pledoarii pentru politici mai incluzive şi de monitorizare a implementării deciziilor adoptate de autoritățile publice locale cu atenție sporită asupra incluziunii celor mai vulnerabile segmente sociale. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 47

Str. 31 August 1989, 98, etaj 3
Chişnău, MD-2004, Republica Moldova
Telefon:  +373 22 235343
Numărul de fax:  +373 22 542338

 


Acest site web a fost realizat de către Fundaţia Est-Europeană din resursele acordate de Suedia și de Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al Guvernului Suediei sau al Ministerului Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.

© 2022 Fundaţia Est-Europeană   |   Site elaborat de Andrei Madan
PAGINA ÎN SUS